Comunicat de presa CCIAT / Antreprenorii timișeni invitați să participe la Programul SelectUSA

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș



Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIA Timiș), în parteneriat cu Serviciul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) la București și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), organizează vineri, 8 aprilie, între orele 08.30-09.45, la sediul CCIA Timiș, o prezentare a Programului SelectUSA 2022, gestionat de către Guvernul Federal al SUA, precum și o prezentare a Summitului de investiții SelectUSA 2022.

 


Prezentările, susținute de dl. Thomas Hanson, Atașat Comercial al Ambasadei SUA la București, sunt destinate companiilor românești din județul Timiș, interesate să-și extindă operațiunile pe piața americană.Programul SelectUSA (www.selectusa.gov) promovează și facilitează investițiile în afaceri în Statele Unite prin coordonarea agențiilor guvernamentale federale conexe, pentru a servi drept punct unic de contact pentru investitori. SelectUSA ajută investitorii să găsească informațiile de care au nevoie pentru a lua decizii, să se conecteze cu oamenii potriviți la nivel local, să navigheze în sistemul de reglementare federal și să găsească soluții la problemele legate de guvernul federal

 


În cadrul evenimentului de la Timișoara, participanții vor primi, de asemenea,toate informațiile necesare privind înregistrarea și participarea la Summitul de investiții SelectUSA (https://www.selectusasummit.us/), care va avea loc în perioada 26 – 29 iunie 2022, în Washington, D.C., SUA. Summitul este considerat caunul dintre cele mai importante evenimente din Statele Unite dedicate promovării investițiilor străine directe.În cele patru zile aferente Summit-ului de investiții SelectUSA, companiile pot încheia parteneriate și pot aduna informațiile necesare pentru a începe procesul de creștere în Statele Unite. Investment Summit-ul a oferit, în trecut, randamente pentru investitorii de afaceri români.

 


În prezent, Statele Unite găzduiesc mai multe investiții străine directe decât orice altă țară din lume, cu un stoc total de peste 4,62 trilioane USD la sfârșitul anului 2020. De la înființare, SelectUSA Investment Summit a atras mii de investitori internaționali, aducând peste 59 de miliarde de dolari în noi proiecte de investiții în Statele Unite si susținând peste 49.000 de locuri de muncă în Statele Unite.

 

 

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ
300030 Timisoara, Romania, Piata Victoriei nr.3, tel: +40.372-185.285, fax: +40.256.490.311, e-mail: office@cciat.ro
300575 Timisoara, Romania, Bv.Eroilor de la Tisa nr.22, tel: +40.372-185.258, fax: +40.372.185.262, e-mail: office@cciat.ro