Anunt important - Data limita PFA - 17 ianuarie 2019

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș


ANUNȚ IMPORTANT


Persoanele fizice autorizate (PFA) care în obiectul de activitate au peste 5 clase de activități prevăzute de Codul CAEN şi întreprinderile individuale (II) care au peste 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN au obligația ca până în data de 17 ianuarie 2019 să procedeze la înregistrarea menţiunilor referitoare la reducerea numărului de activități, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

După această dată, Oficiul Registrului Comerţului radiază din oficiu persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.

Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului și cuprinde din județul Timiș  peste 650 de PFA-uri și 110 II.
Lista poate fi consultată la adresa: https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016.
 
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Biroul Consultanță Societăți Comerciale vine în sprijinul persoanelor juridice în cauză prin consultanță și/sau intermedierea relației cu Oficiul Registrului Comerţului Timiș.

***


Informatii suplimentare se pot obține la sediul CCIA Timiș din Timișoara, Piața Victoriei nr.3, et. I, cam. 5 sau la tel. 0372185285, e-mail: cromac@cciat.ro.
Persoană de contact: Carmen Romac, consultant cameral.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ
300030 Timisoara, Romania, Piata Victoriei nr.3, tel: +40.372-185.285, fax: +40.256.490.311, e-mail: office@cciat.ro
300575 Timisoara, Romania, Bv.Eroilor de la Tisa nr.22, tel: +40.372-185.258, fax: +40.372.185.262, e-mail: office@cciat.ro