Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 256 490 771 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 490 772
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș |
COMUNICAT DE PRESĂ
CCIA Timiș lansează un nou proiect dedicat dezvoltării competențelor profesionale prin programe
de formare profesională continuă
Camera de Comerț, Industrie și
Agricultură Timiș în calitate de lider de parteneriat și Art Forest Company SRL
anunță începerea Proiectului “FPC-Vest - Formare
profesională în sprijinul creșterii eficienței angajaților pe piața muncii în Regiunea Vest”.
Proiectul este finanțat prin Programul
Operațional Capital Uman 2014-2020; Axa Prioritară 6: Educație și competențe;
Componenta 1: Creșterea nivelului de calificare a angajaților prin programe de
formare continuă corelate cu nevoile pieței muncii - Regiuni mai puțin
dezvoltate; Operațiunea: Creșterea participării la programele de formare
profesională continuă, cu accent pe acei adulți cu un nivel scăzut de
calificare și persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale
defavorizate, inclusiv prin recunoașterea și certificarea rezultatelor învățării
dobândite în contexte non-formale și informale.
Durata
proiectului este de 24 luni.
Grupul țintă este format
din angajați (inclusiv persoane
fizice autorizate și întreprinderi individuale), în special cu nivel scăzut de
calificare, persoane cu vârsta de peste 40 de ani, persoane din mediul rural
defavorizat.
Obiectivul general al
proiectului vizează dezvoltarea carierei prin îmbunătățirea competențelor
profesionale prin participarea la programe de formare profesională continuă a persoanelor din Regiunea Vest (651 persoane),
cu accent pe adulții cu un nivel scazut de calificare (90 persoane), adulți din
zone rurale defavorizate (20 persoane) și persoane cu vârsta de peste 40 ani
(90 persoane), inclusiv prin recunoașterea
și certificarea rezultatelor învățării dobândite în scopul încadrării a cel puțin
57,6% dintre aceștia într-o funcție corespunzătoare unei calificări mai
avansate.
Obiectivele
specifice ale proiectului:
1.
Furnizarea de sprijin angajaților din Regiunea
Vest pentru participarea la programe de formare profesională continuă, prin acțiuni
ce privesc informarea, consilierea și orientarea spre cursuri de formare profesională
(calificare, inițiere, perfecționare) și spre programe de validare a rezultatelor
dobândite;
2.
Dobândirea unei certificări profesionale care
crește posibilitățile de reconversie profesională, încadrarea într-un post
superior, identificarea unui nou loc de muncă, evitarea șomajului, siguranță și
stabilitate pe piața forței de muncă;
3.
Dezvoltarea de activități inovative care să
contribuie la introducerea beneficiarilor în programe de învățare pe tot
parcursul vieții, prin tehnologii alternative care presupun accesul la
materiale de instruire online ușor accesibile din orice locație;
4.
Dezvoltarea carierei prin reîncadrarea într-o
calificare mai avansată și furnizarea asistenței de specialitate pentru integrarea
profesională la noul loc de muncă.
Învățarea pe tot parcursul vieții este
o necesitate iar eforturile trebuie să se îndrepte în primul rând spre o modificare
de mentalitate. În prezent, angajații trebuie să se adapteze în permanență
cerințelor în continuă schimbare de pe piața forței de muncă.
Informații
suplimentare: Tel. 0732-185.285, e-mail:
office@cciat.ro, Daiana Mirela BUZATU - Manager de proiect.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ