Vizita la CCIA Timiș a delegației Guvernului Provinciei Yunnan

05/07/2019

Vizita la CCIA Timiș a delegației Guvernului Provinciei Yunnan

Aflată într-o vizită oficială în Județul Timiș, delegația Guvernului Provinciei Yunnan, condusă de E.S. Yang BAOJIAN – Vice Guvernator, a avut o întâlnire în cursul zilei de vineri, 5 iulie, cu conducerea CCIA Timiș, în scopul de a identifica oportunități de cooperare economică și de afaceri între cele două regiuni. Vizita a avut loc în contextul Memorandumului de Colaborare semnat la Timișoara, în data de 3 octombrie 2013, de către Consiliul Județean Timiș, Instituția Prefectului Județul Timiș și CCIA Timiș cu Chinese Council for Promotion of International Trade Yunnan Sub-Council. Din delegația chineză au făcut parte înalți oficiali ai Provinciei Yunnan: Vicepreședintele și Secretarul General al Asociației Poporului pentru Prietenia cu Țările Străine a Provinciei Yunnan, Directorul General adjunct al Comitetului de Administrație al Zonei Noi Dian Zhong, Directorul Adjunct al Biroului General al Congresului Poporului din Provincia Yunnan. În debutul întrevederii, Dl. Emil MATEESCU, Consilier al Președintelui CCIAT, a făcut o prezentare a principalilor indicatori economici ai județului Timiș la nivel național, a activităților CCIAT, cu accent pe relațiile de colaborare cu China și cu Provincia Yunnan.