Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 372 185 285 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 300 130

Comunicate | Comunicat de presa - CCIAT anunță lansarea unui nou proiect transfrontalier România-Serbia
 

     

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș



    CCIAT anunță lansarea unui nou proiect transfrontalier România-Serbia
    Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în calitate de partener, împreună cu Agenția Regională pentru Dezvoltare Socio-Economică Banat, în calitate de partener coordonator și Camera de Comerț și Industrie a Serbiei prin Camera Regională din Districtul Central al Banatului Zrenjanin – partener, anunță începerea Proiectului cu titlul:

    „Să valorificăm piața muncii din Banat prin nevoi realiste”

    Proiectul este finanțat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, Axa Prioritară 1: Promovarea ocupării forței de muncă și îmbunătățirea serviciilor de bază pentru o creștere favorabilă incluziunii, Obiectivul 1.1.: ”Ocuparea și mobilitatea forței de muncă”.

    Obiectivul general al proiectului se încadrează în obiectivul programului de finanțare, respectiv, vizează identificarea unui echilibru al pieței forței de muncă din zona transfrontalieră România-Serbia, urmare a ratei ridicate a șomajului din Serbia și a lipsei de angajați în partea de vest a României.

    Proiectul are o durată de implementare de 12 luni, începând cu luna iulie a acestui an, iar bugetul acestuia este de 233.975 euro. 

    Grupul țintă al proiectului este format din:
    •    Șomeri și persoane care se află în căutarea unui loc de muncă;
    •    Reprezentanți ai autorităților locale, regionale și naționale;
    •    Firme și agenți economici;
    •    Organizații care sprijină dezvoltarea afacerilor;
    •    Alte categorii, inclusiv rezidenți din regiunea transfrontalieră.

    În cadrul proiectului se vor derula următoarele activități importante:
    - Elaborarea unui studiu privind forța de muncă din regiunea transfrontalieră România-Serbia, cu titlul: “Studiu privind Piața Forței de Muncă în regiunea Banat” care va conține analiza situației actuale, obiective, măsuri și priorități, oferind un model viabil și sustenabil de îmbunătățire a situației prezente atât pentru partea română, cât și pentru cea sârbă;
    - Crearea unei comitet consultativ care va sprijini punerea în aplicare a planului comun de acțiuni și organizarea conferințelor tematice;
    - Instruirea a 80 de persoane din grupul țintă (persoane care se află în căutarea unui loc de muncă, tineri, persoane care intenționează să își deschidă o afacere proprie) prin sesiuni de training gratuite;
    - Organizarea unui târg al locurilor de muncă în România și organizarea unei întâlniri B2B, în domeniul forței de muncă, în Serbia;
    - Crearea unui portal cu informații specifice din domeniu, disponibil în trei limbi, română-sârbă-engleză.
    ###
    Informații suplimentare la tel. 0372 185 285, e-mail: aalmasan@cciat.ro, dl. Adrian ALMĂȘAN - coordonator proiect CCIAT.